Posibilităţi De Dezvoltare Ale Unor Tipuri Noi De Turism Cultural

Possibilities to develop new products of the cultural tourism in Bulgaria: How to create new tourist products. How to create new lines in the field of cultural tourism. Possibilities to develop mythology tourism and new events. To organise study-tours and international conferences for professors, students, writers, linguists, historians from Bulgaria, Greece, Georgia, Russia, Ukraine, Norway, Scandinavia and German-speaking countries in Europe.

Key words: Tourism, Tourist products, Cultural tourism, Mythological tourism, Bulgaria.

Opiniile creatoare actuale reprezintă un punct de vedere nou în sfera turismului cultural din Bulgaria. Ţara noastră are un nume, care nu a fost schimbat în curs de 13 secole. Este logic ca această cultură să fie considerată ca fiind cea mai veche şi autentică din Europa. Moştenirea culturală şi istorică bogată a bulgarilor şi a civilizaţiilor, care au populat aceste meleaguri cu mult timp în urmă, este în continuare în mod nemeritat necunoscută şi insuficient vizitată. Pentru a fi atraşi, trebuie trezit interesul turiştilor, inclusiv şi prin oferirea unor produse turistice netradiţionale. Metodele şi abordările netradiţionale, descrise în continuare, prin care se elaborează produse turistice noi, arată în afară de unele stereotipuri vechi şi consacrate şi alte posibilităţi. S-au folosit bunele practici ale unei ţări fruntaşe în lume, precum Grecia, cu al ei turism “mitologic”, care include multitudinea de zeităţi în jurul lui Zeus şi legendarul Olimp, sanctuare, muzee, teatre, cetăţi, personalităţi mitologice.

Posibilităţi de dezvoltare ale turismului mitologic “Argonauţii şi Lâna de aur în Tracia”

Există o legendă în mitologia greacă, pe care este toţi o ştim din copilărie, precum şi din multele filme de pe marile sau micile ecrane. Povestea lui Iason şi a argonauţilor, care căutau Lâna de aur, a fost acceptată pur şi simplu ca o legendă. În zilele noastre deja a fost demonstrat, că în interesanta istorie epică, există un sâmbure de adevăr. Arheologii au descoperit oraşul Iolc, de unde argonauţii au plecat spre Colchida (pe teritoriul Giorgiei de azi). Această este o aşezare micenă, lângă Dimini, în poalele dealului Pelion în Grecia Centrală, care corespunde în totalitate cu descrierile autorilor antici.

De curând s-a creat o agitație în jurul legendei despre Iason, aşa cum este povestită aceasta la capătul celalalt al Mării Negre, pe meleagurile Colchidei antice. Aceasta este publicată în limba rusă de către V. Smirnova şi conţine ceva foarte interesant. De aceea vom cita o parte din aceasta în mod intenţionat în original:

“Lâna de Aur a fost luată şi argonauţii navigau spre casă. Vântul prielnic sufla în pânze, largul mării era clar, iar turmele de delfini se jucau fericiţi în jurul corabiei “Argo”.

Ei nu doreau să se întoarcă pe acelaşi drum, pe care au navigat spre Colchida. Fiul lui Frix, cel care a plecat cu ei spre Colchida, a povestit că a auzit de la marinarii Colchidei, despre faptul că ar exista pe cealaltă parte a mării, în dreptul Colchidei, un mare fluviu pe nume Istru. Acesta începe departe în nord, în ţara vântului rece, trece prin multe ţări şi meleaguri şi se întâlneşte cu un râu, care curge dinspre acea mare și care spală ţărmul Greciei.

Drumul pe acest râu ar fi mai scurt şi uşor, decât întoarcerea prin trei mări – au hotărât argonauţii şi au navigat pe lângă ţărmul Scythiei spre delta Istrului.

Argonauţii au mers cu bine pe Istru până la acel loc, care se unea cu celălalt râu şi pe acest râu au ajuna la mare”.

De fapt legenda de pe cealaltă parte a Mării Negre povesteşte despre faptul că argonauţii au ajuns în Delta Dunării, s-au îndreptat spre porturile bulgare de astăzi Silistra şi Ruse, s-au apropiat de estuarul râului Iskăr şi au navigat la sud pe acesta. Atunci când Iskăr a devenit prea îngust, eroii au transportat corabia pe umeri, iar localnicii i-au ajutat, până când au zărit apele râului Struma. Au luat-o în jos spre Salonic, iar de acolo s-au îndreptat spre oraşul de baştină Iolcus.

Iată un fapt mitologic interesant şi întrebarea este, cum poate acesta fi transformat într-un produs turistic căutat.

Primul pas ar fi definirea unei strategii – Elaborarea unor produse turistice noi, urmat de stabilirea unei Concepţii despre produs. Aceasta poate fi descrisă spre exemplu în felul următor: Animarea legendei şi crearea unui produs turistic integrat nou cu marca comercială “Argonauţii lui Iason, Orfeu şi Heracle”. Urmează stabilirea grupurilor ţintă şi a “nişei”. Cel mai logic ar fi ca noul produs să fie destinat turiştilor din Bulgaria (Litoralul Mării Negre), România, Serbia, Macedonia, Grecia şi Georgia.

Pasul următor este stabilirea itinerariului/itinerariilor în vederea realizării produsului: Silistra – Tutracan - Ruse – Svishtov – Belene – Nikopol – Gigen – Cherven Bryag – Mezdra – Sofia – Pernik – Radomir - Zemen – Kyustendil – Boboshevo – Blagoevgrad – Simitli – Kresna – Sandanski.

Este posibilă formarea unor tipuri complementare de turism alternativ pe ruta respectivă, care pot fi: de Pelerinaj, de Cult, Drumeţii sau ciclism, Cultural, Istoric, de Folclor, de Festival, Rural, Ecologic, Pescăresc, Vânătoresc, de Vinuri, de Concert (Orfeu este printre argonauţi), Culinar, de Picnic, Safari etc.

După determinarea strategiei, este logic să fie elaborată şi o tactică specifică de implementare a acesteia. Aceasta poate include de exemplu activităţi, prin care să fie garantată atragerea a mai multor turişti, precum:

  • Crearea “Reconstrucţiei integrale a traversării prin ţara Traciei”, asemănătoare cu drumeția celebră în Bulgaria “Pe urmele lui Botev”;
  • Însemnarea traseului argonauţilor;
  • Reconstrucţia unor cetăţi medievale pe traseu;
  • Construirea unor unităţi specializate de alimentaţie şi divertisment;
  • Construirea unităţilor de cazare;
  • Festival cu participarea eroilor – lupte pentru bărbaţi, bătălii, competiţii, întreceri, concursuri, dueluri;
  • Dragostea şi frumuseţea lui Iason şi Medeea;
  • Reconstruirea teatrală “Argonauţii”;
  • Tema aurului – vizite în muzee cu colecţii de obiecte de aur;
  • Adunări săteşti;
  • Sărbători folclorice;
  • Industria suvenirurilor – Iason, Medeea, Orfeu;
  • “simfonie” culinară;
  • Prezentarea de modă “Lâna de aur”;
  • Ritualuri antice.

Atracția turistică astfel propusă are şanse reale să trezească un mare interes în vizitatorii şi din alte ţări în afara celor din bazinul Mării Egee şi a Mării Negre, dobândind popularitatea lui “Drumul lui Santiago” din Spania de exemplu.

Posibilitate de dezvoltare a turismului ştiinţific şi de cercetare în Silistra

Turismul cultural este un tip de turism alternativ, care prezintă lumea spirituală a unui popor cu accente asupra culturii, a modului de viaţă, a istoriei, religiei, cultelor, ştiinţei, a literaturii, a artelor și altele. Există şi alte tipuri de turism, precum cel istoric, religios, de cult, etnografic, de festival, ştiinţific şi de cercetare, care sunt apropiate de cel cultural.

Silistra este înfiinţată ca şi o aşezate tracă, în urmă cu mai mult de 3 milenii, pe cel mai mic prag al Dunării, ca o poartă naturală sau intrare spre Peninsula Balcanică şi spre pământurile la sud de fluviu. Nu întâmplător, atunci când Tracia cade sub dominaţia Romei, unul dintre primii paşi întreprinşi de către noua administraţie, a fost fortificarea aşezării şi transformarea acesteia într-o cetate solidă, de necucerit, denumită Dorostrum. Dându-şi seamă de locaţia strategică şi funcţionalitatea acesteia, în anii 105-106 D.H., împăratul Traian mută aici Legiunea a ХІ-a lui Claudius, iar în timpul domniei sale (169-176), Împăratul Marcus – Aurelius acordă acesteia statutul de municipiu – oraş care se autoadministrează.

În istoria seculară există fapte şi date despre vizitele în oraş ale unor personalităţi de seamă mondială, stabilite în Dorostrum şi mai târziu în Silistra, dar despre şederea și activitatea acestora deocamdată se ştie prea puţin. Putem relata şederea a trei străini – titani ai gândirii umane, scriitori, filosofi şi lingvişti, care au vizitat oraşul de la sud de Dunăre şi să ne gândim cum putem trezi interesul în oamenii de astăzi cu interese în literatură, filosofie, traduceri şi lingvistică, să desfășoare activităţi de cercetare.

Episcopul Wulfila (Ulphilas, Ulfila 311 – 383 г.)

pic1

Imaginea 1: Wulfila

Wulfila este un promotor al culturii al triburilor germanice de vizigoţi, traducător al Bibliei în limba Gotică. Provine din cea mai veche comunitate creştină a goţilor de pe litoralul Mării Negre. Tatăl lui este got (păgân), iar mama lui este din Capadochia, părinţii căreia – creştini, au fost răpiţi de către goţi în timpul atacurilor acestora în Asia Mică.

Profesor Emilia Staicheva consideră că “istoricii vor descoperi în timpul lui Wulfila “naşterea Europei”, condiţionată atât de migrarea diferitelor etnii, cât şi de adoptarea creştinismului ca şi religie oficială de către Constantin I Cel Mare (324-337). Wulfila este introdus în creştinism şi pregătit pentru cleric de către episcopul Teofil şi este hirotonit de către episcopul arianist Eusebius drept Episcop Gotic în slujba bisericii arianiste”.

În anul 341 episcopul Constantinopolului Eusebius de Nicomedia îl ridică în rang de episcop al Parohiei Gotice din Dacia, care a fost persecutată de către conaţionalul său păgân, Atanarih. În jurul anului 348, Wulfila îl imploră pe Împăratul Constant să-i acorde dreptul de a se muta cu enoriaşii săi în Moesia, la sud de Dunăre. După ce primeşte acordul acestuia, ajunge în Dorostrum şi se stabileşte în oraşul bulgar de azi Silistra.

Cercetătorii nu au aceeași părere cu privire la locul în care Wulfila s-a aşezat şi a creat alfabetul gotic. În afară de Dorostorum, Nicopolis ad Istrum (acum satul Nichiup, jud. Veliko Tărnovo) şi satele din jurul acestuia, alţi cercetători consideră că este posibil ca crearea alfabetului gotic să se fi produs atât în Nikopol, cât şi în Nove (oraşul Svishtov de astăzi). Acolo este atestat un cult faţă de Sf. Lupus, care poate este influenţat de însuşi Wulfila, numele căruia provine din cuvântul Wulf – Lup, în latinăa “lupus” – lup. Alte surse pot fi aşezarea bizantina timpurie pe teritoriul lui Tsarevets de astăzi şi Momina Krepost în oraşul Veliko Tărnovo.

Wulfila traduce Biblia în limba Goţilor, care fac parte din triburile germanice şi la începutul erei noastre populează pământul între fluviile Elba şi Visla. Goţii rămân cunoscuţi în istorie mai ales ca şi ostrogoţi şi vizigoţi, prin cronicile istoricului got Iordanes.

Vasil Gyuzelev şi Ivan Bojilov în “Istoria Bulgariei Medievale” (Volumul 1 din “Istoria Bulgariei”) determina stabilirea goţilor în Balcani în cea de a doua jumătate a secolului IV în felul următor: Vizigoţii de care aparţine Wulfila se stabilesc în Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi) şi Moesia de Jos (oraşul Devnya de astăzi), iar în opinia lui Iordanes, pe vremea acestuia (sec. IV), în Moesia în regiunea Nicopolis ad Istrum şi la poalele muntelui Hemus au trăit “goţii mici” (adică vizigoţi), de care Wulfila era legat cândva.

Cu o educaţie spirituală corespunzătoare, Wulfila a propovăduit în limbile greacă, latină şi gotică. După ce a trăit timp de şapte ani între daci, este logic să fi învăţat şi limba acestora, iar cum se ştie dacii, tracii şi bessii vorbeau una şi aceeaşi limbă. Anumiţi cercetători consideră că acesta traduce biblia din greacă, iar alţii sugerează, că acesta a folosit şi o biblie recent tradusă în limba tribului trac – bessi, folosită şi de către alte triburi de traci şi daci.

S-au păstrat câteva fragmente din traducerea gotică – celebrul “Cod de Argint”, text care a fost scris cu litere de aur şi argint pe un pergament purpuriu.

De-a lungul secolelor Wulfila a fost considerat în Vest precum un apostol, misionar şi creator al Europei creştine, cât şi ca un eretic, arian şi precursor al bogomililor, catarilor şi templierilor. De aceea este ori elogiat şi menţionat cu onoare, ori hulit şi condamnat la uitare. Este recunoscut drept sfânt şi apoi din nou respins. În sec. XIX luteranii evanghelici germani iau o decizie de compromis şi adoptă data de 26 august ca şi “zi de comemorare” pentru “Apostolii Goţilor”, zi în care este comemorat şi episcopul Wulfila.

În zilele noastre oamenii de ştiinţă sunt de părere că “... Wulfila – “Apostolul Goţilor” este fără îndoială una dintre cele mai neexplorate şi enigmatice personalități pe meleagurile bulgăreşti şi în Europa deopotrivă. Acesta este unul dinte precursorii conştiinţei culturale europene şi a orientării de valori – a năzuinţei către iluminare a popoarelor în credinţa creştină, a principiilor de toleranţă, pace, democraţie şi egalitate...”

Yurii Ivanovici Venelin (22.09.1802 – 26.03.1839)

 

pic2

Imaginea 2: Yurii Ivanovici Venelin

Numele este un pseudonim al lui Gheorghe Huţă, slavon ucrainean, bulgarist, folclorist, etnograf, filolog, născut în Tibava Mare (astăzi în Ungaria).

Venelin urmează Universitatea din Lvov. Mai târziu pleacă la Chişinău, unde studiază limba şi istoria emigranţilor bulgari şi cunoaşte mulţi bulgari. Acesta stabileşte şi menţine mulţi ani la rând legătura cu Neofit Rilski, Botyu Petkov, Todor Petleshev şi alţi oameni de litere din Bulgaria, iar în anul 1836 stabileşte contacte cu decanul emigraţiei bulgăreşti în Odessa – Vasil Aprilov, cu care are o corespondenţă intensă. Este posibil ca sub influenţa lui Yurii Venelin, Vasil Aproliv să fi ajuns la ideea de a aprinde scânteia Învăţământului şcolar în Bulgaria şi întemeierea viitorului liceu “Aprilov” în Gabrovo.

În anul 1829 Venelin se află la Moscova, unde publică studiul său: “Bulgarii vechi şi de astăzi în poziţia politică, etnografică, istorică şi religioasă a acestora faţă de ruşi”. În anul 1830 este trimis în misiune în Bulgaria din partea viitoarei Academii de Ştiinţe a Rusiei. În timpul şederii sale culege şi notează un şir de cântece populare şi zicale.

Venelin ajunge în Varna în vara anului 1830 şi trecând prin Kavarna, Mangalia şi Constanţa a ajuns la Silistra, unde a rămas timp de 6 săptămâni, dar a plecat mai devreme decât era preconizat din motive de sănătate. Însă pe parcursul şederii sale călătoreşte intens prin regiunea Dunării şi a Dobrogei, culegând cântece şi înţelepciuni populare acumulate de-a lungul secolelor. Venelin arată un interes ştiinţific deosebit faţă de originalitatea limbii bulgare, propune un program de înregistrare şi cercetare a zicalelor, cântecelor populare, obiceiurilor şi legendelor bulgăreşti.

Se știe faptul că acesta se cunoștea cu dascălul Botyo Petkov, tatăl poetului Hristo Botev. În anul 1853, la doisprezece ani de la moartea lui Venelin, într-o traducere în limba bulgară a lui Botyo Petkov, este publicată prima parte din cercetările acestuia despre istoria bulgarilor: “Căutări critice despre istoria bulgarilor – de la originea bulgarilor în Peninsula Tracă până în anul 968...”

Cercetările marelui admirator al etnografiei, limbii şi a folclorului poporului bulgar, Yurii Venelin, inspiră un mare număr de renascentişti bulgari, dându-le o nouă încredere: celor întreprinzători şi încrezători – pentru lupta revoluţionară şi de eliberare naţională, iar celor temperaţi şi care fac parte din cercuri conformiste – pentru elaborarea unei petiţii a bulgarilor şi înmânarea acesteia sultanului în anul 1856.

Contele Lev Nikolaevici Tolstoi (1828 – 1910)

pic3

Imaginea 3: Contele Lev Nikolaevici Tolstoi

Acesta este un scriitor, filosof, eseist şi publicist rus de renume mondial. Este născut în moşia Iasnaia Poliana, Tula la data de 28 august 1828. Părinţii acestuia, nobili ruşi, mor atunci când acesta este încă copil. Până la vârsta de 16 ani primeşte educaţie la domiciliu, după care se înscrie la studii la Universitatea din Kazan, specialitatea – limba şi literatura arabă, dar nu-şi încheie studiile, după care lucrează ca şi învăţător în satul său natal.

La sfârşitul primei părţi a secolului 19, Anglia şi Franţa înlătură Rusia din pieţele Orientului Apropiat şi pun Turcia într-un anumit sens sub influenţa sa. Împăratul rus Nikolai I nu reuşeşte să negocieze cu Anglia împărţirea cercurilor de influenţă în Orientul Apropiat şi de aceea recurge la presiune directă asupra Turciei, pentru a proteja interesele sale economice din zona Mării Negre şi pentru a consolida poziţiile sale în Peninsula Balcanică. Anglia şi Franţa la rândul acestora, contribuie la escaladarea conflictului, bazându-se pe faptul ca Crimeea şi Caucazul să fie rupte din Rusia.

Un motiv direct pentru Războiul Crimeei este considerată disputa controlului asupra locurilor sfinte din Ierusalim. Atunci când în mai 1853, Înalta Poartă răspunde cu refuz la cererea ambasadorului rus, cneazul Aleksandr Menshikov, referitor la recunoaşterea drepturilor bisericii greceşti cu privire la locurile sfinte, precum şi drepturile deja câştigate ale creştinilor ortodocşi din Turcia, ratificate în data de 21.07.1774 în conformitate cu Pactul de la Küçük Kaynarca de către contele Rumianţev, Împăratul Nikolai I porunceşte unei armate ruse de 80 000 soldaţi să cucerească principatele dunărene aflate sub vasalitatea sultanului – Moldova şi Valahia “...fiind drept garanţie, până Turcia nu satisface cerinţele justificate ale Rusiei”. La data de 21 iunie (după stilul nou 3 iulie 1853) armatele ruseşti pătrund în cele două principate dunărene.

În timpul Războiului Crimeei în perioada 1853-54, Contele Lev Nikolaevici în vârstă de 25 de ani este mobilizat pe frontul din Dobrogea ca ofiţer de transmisii în corpul de comandă al generalului Gorceakov, situat în oraşul Silistra – Bulgaria. Tânărul Tolstoi petrece 7 luni în Silistra ocupată de armata rusă.

Contele, deosebit de frumos, sofisticat şi inteligent, găseşte în Silistra mulţi prieteni, întâlneşte şi tovarăşe de inimă, cu câteva dintre care mai târziu are o corespondenţă aproape toată viaţa.

Întorcându-se înapoi în Rusia în anul 1854, luând cu el şi amintirile din război, contele Tolstoi se transformă într-un pacifist declarat, cu o atitudine negativă fată de război, ce are reflexie şi în operele sale.

Naşterea lui spirituală şi morală este în anul 1880. Reformează teoretic creştinismul, purifică şi arată credinţa adevărată a omului Hristos în Dumnezeu. De aceea în anul 1901, L. Tolstoi este excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă. Lucrările lui religioase şi sociale sunt interzise în Rusia şi sunt tipărite în Anglia şi Elveţia. L. Tolstoi renunţă la proprietatea asupra terenurilor şi moşiei sale, la drepturile de autor şi se dedică muncii agricole. Devine vegetarian şi abstinent total. Noua sa viziune asupra religiei o recrează în romanul “Înviere” (1899).

Lev Nikolaevici Tolstoi este întemeietorul unei doctrine religioase filosofice, denumită “Tolstoism”, care propovăduieşte a nu se răspunde răutăţii cu o altă violenţă. În Silistra, precum şi în alte locuri din Bulgaria se întemeiază “comune tolstoiene”. Contele Tolstoi corespondează cu acestea, răspunzând scrisorilor lor.

În vârstă de 82 de ani își părăseşte moşia. Cauza este neînțelegerea cu soţia sa Sofia Andreevna Bers, care nu acceptă testamentul făcut de acesta. Acesta acordă drepturile asupra lucrărilor literare şi religioase omenirii întregi, adică fiecăruia ce doreşte să le publice. Renunţând la titlul de conte, Tolstoi hotărăşte să rupă cu viaţa de societate şi de familie, mâhnit şi frustrat de intrigile şi comploturile în jurul personalității sale. Pentru a trăi ca un om obişnuit, acesta intenționează să emigreze în Bulgaria sau spre o colonie tolstoiană în Caucaz. Se urcă în tren la clasa a treia, care duce spre sud, dar şi până astăzi destinaţia rămâne un mister, deoarece în tren se îmbolnăveşte şi pe data de 20 noiembrie 1910 moare în casa şefului gării mici Aspatovo în apropierede Rostov pe Don.

În zilele noastre Lev Nikolaevici Tolstoi este recunoscut drept unul dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor. În cel mai vechi parc din Bulgaria, Parcul Dunării din Silistra, este ridicat un monument reprezentativ al lui Tolstoi. Oraşul încă păstrează legendele şi amintirile de pe urma şederii acestuia.

● ● ●

Wulfila, Venelin şi Tolstoi sunt trei scriitori filosofi, care fac parte din titanii spiritului uman. Din informaţiile care un ajuns la noi, este clar că şederea acestora în Silistra este una dintre “pietrele de hotare” în înălţarea lor spirituală şi omenească.

În procesul de formare al Silistrei ca centru turistic contemporan, se pot pune bazele pe dezvoltarea turismului de cercetare ştiinţifică. Anual în oraş se organizează o conferinţă de cercetare ştiinţifică, dedicată unuia dintre cei trei titani ai gândirii umane care au vizitat Silistra.

Pentru organizarea acestor forumuri ştiinţifice pot fi atrase atât Universitatea din Ruse “Angel Kanchev”, cât şi Filiala Universităţii din Ruse şi Colegiul Tehnic din Silistra. Organizatorii întregii campanii pot fi Biblioteca orăşenească “Parneni Pavlovici”, Galeria de Arte, Muzeul de Istorie, Muzeul de Arheologie, Centrul de Informare Turistică, Teatrul “Sava Dobroplodni”, municipalitatea Silistra și altele.

Este logic să fie organizate forumuri internaţionale precum simpozioane, călătorii de cunoaştere, raiduri lingvistice. Ar reprezenta un interes şi cercetările studenţeşti, care se desfăşoară sub forma modernă de “brain storming”, seminarii de călătorie, “road-show”-uri. Centrul de Informare Turistică va elabora pachete turistice, care pot include tururi ecologice, drumeţii, călătorie pe Dunăre între Sviştov şi Nikopol, excursii până la Nicopolis ad Istrum, Mangalia - Kavarna - Balchik - Varna.

Grupurile ţintă trebuie căutate între persoane abilitate din cercurile ştiinţifice, tineri profesori universitari, studenţi, oameni publici, critici literari, etnografi, oameni de litere, traducători, scriitori, filosofi, lingvişti, diplomaţi, reprezentanţi ai academiilor de ştiinţe, jurnalişti, cercetători etc.

Drept participanţi la evenimentele anuale vor fi invitaţi oaspeţi din Rusia, Ucraina şi vorbitorii de limbi germanice din Europa Centrală şi Scandinavia. Un accent deosebit în selecţia geografica trebuie pus pe Tula din Rusia, Lvov din Ucraina şi oraşul Upsala din Suedia. În vechea Universitate din Upsala sunt păstrate câteva relicve preţioase ale lui Wulfila, printre care şi una dintre primele copii ale traducerii sale în limba gotică a Bibliei.

Posibilitate de dezvoltare a unei sărbători de importanţă naţională în Bulgaria ca şi parte din turismul de evenimente cu caracter mitologic

Turismul de evenimente se impune din ce în ce mai mult în ultimele două decenii, dezvoltându-se ca şi celebrare a unor date cu ocazii personale sau de familie, desfăşurarea unor evenimente de afaceri, precum şi organizarea unor evenimente de interes regional şi naţional.

Propunându-se drept obiectiv dezvoltarea Dobrogei ca şi destinaţie turistică cu un aspect caracteristic şi un produs de neuitat, în mod inevitabil trebuie definit un “epitet” care să caracterizeze Dobrogea ca şi un simbol contemporan în percepţiile bulgarilor, precum şi un eveniment de importanţă majoră, care a avut loc pe teritoriul acesteia în plan istoric.

În ultimele secole în conştiinţa bulgarilor s-a impus termenul “Dobrogea de Aur” ca simbol al grâului şi a pâinii. Din punct de vedere istoric Dobrogea este asociată cu actul cel mai semnificativ din istoria timpurie bulgară – pe acest teritoriu este întemeiată Bulgaria Danubiană sau a lui Asparuh în anul 681. În cazul în care hotărâm să organizăm un eveniment de importanţă naţională în vederea aniversării anuale a înfiinţării Bulgariei lui Asparuh, apare logic întrebarea: unde este declarată Bulgaria lui Asparuh, iar din punct de vedere formal, în ce localitate este semnat tratatul cu Imperiul Roman de Răsărit, prin care este recunoscută Bulgaria Danubiană.

În niciunul dintre textele sau cronicile antice nu este însemnat faptul că khan Asparuh ar fi intrat în Constantinopol şi acolo ar fi semnat vreun tratat cu împăratul. Se poate admite că actul a fost creat de către trimişii lui Asparuh în oraşul lui Constantin, dar nu este menţionat nicăieri faptul că după ce a fost ratificat în Ţarigrad, Khan Asparuh şi bulgarii au sărbătorit în nouă capitală Pliska. Acest lucru duce la gândul că vestea îmbucurătoare a ajuns la khan, atunci când acesta era în altă parte, de pildă, în marş, pe câmpul de luptă sau în tabăra sa militară fortificată.

Este regretabil faptul că deocamdată nici istoricii, nici arheologii nu au descoperit locul în care khan Asparuh a primit vestea cea bună, și-a înfipt suliţa şi a fost acoperit de monezi de aur şi argint de către romani, spre entuziasmul protejaţilor acestuia. Dacă acest loc va fi găsit, acolo se poate ridica un complex memorial corespunzător. Acesta ar vizitat de către mii de bulgari, tineri şi bătrâni, iar de ce nu şi de către oaspeţi din străinătate, dacă va fi elaborată o concepţie corectă şi locaţia respectivă ar fi transformată într-un punct de vizitare atractiv, asemănător cu Epopeea Plevnei, spre exemplu.

Rezolvarea unui astfel de caz este o provocare adevărată, dar este și o problemă de o dificultate ieşită din comun, cel puţin pentru că de 13 secole nu există răspuns la această întrebare. După ce în prezent nu există deloc date istorice şi artefacte arheologice, rămâne cealaltă posibilitate – să ne folosim de toponimie.

Toponimia este parte a lingvisticii, care se ocupă cu provenienţa şi conotaţia denumirilor locale (geografice), spre exemplu – oraşe, râuri, munţi, ţinuturi. Ar fi logic ca ţinutul sau locaţia unde a avut loc evenimentul, să poarte numele lui Asparuh sau un mume legat de marea victorie, recunoaştere şi un început nou. Pe de pe altă parte ar trebui ca acest loc să fie căutat în acea parte a Peninsulei Balcanice, de unde provin ultimele informaţii despre Asparuh, care în perioada 679 – 681, coborând la sud din Ongala spre Dobrogea de Nord, se îndreaptă la sud spre Constantinopol. Analele de istorie aduc următoarele informaţii, care sunt descrise şi în volumul I al “Istoriei Militare Bulgare”:

“Cronicarul bizantin și patriarhul Nichifor scrie: “Iar bulgarii... trecuţi de Istrum, (au coborât) spre aşa zisa Varna, aproape de Odesos, şi lângă ţinutul care se întindea spre interior mai departe şi ... – s-au aşezat aici.” Iată ce relatează Teofan: “Şi cum, după ce (bulgarii) s-au extins pe aceste ţinuturi, au devenit încrezuţi şi au început să atace cetăţile şi ţinuturile, care erau sub dominaţia Romei.” Şi mai concis este Nichifor: “Între timp, ei (bulgarii – n.tr.) după ce s-au fortificat şi consolidat, au început să devasteze satele şi oraşele din Tracia”. Despre aceste atacuri ale bulgarilor lui Asparuh există relatări scurte şi la alţi autori “... Aceștia făceau ravagii prin Tracia...” (Zigebert), “... Au început să cucerească pământul roman...” (Schiliţă - Cedrin), “... şi după aceea nu se opreau să jefuiască toată ţară sub dominaţia romană” (Zonara), “... cucereau pământul grecesc” (Simeon Logothete)”.

Autorii volumului de prestigiu “Istoria Militară Bulgară” adaugă: “... din pasajele citate, se poate trage concluzia că Asparuh a acţionat cu armata sa, probabil la sud de Stara Planina (Muntele Balcani – n.tr.), dar nu este exclus să fi dat navală şi în direcţia spre vest ”. Dacă citim aceste texte cu atenţie, va fi clar că domnitorul bulgar a trecut de Munţii Balcani după care şi-a aşezat tabăra militară, de unde a efectuat lovituri în direcţia Constantinopolului, pentru a-l forţa pe împărat să ceară pace şi să semneze un pact, prin care să recunoască teritoriul ţării bulgare danubiene.

Astfel că locul taberei lui Asparuh trebuie căutat cel mai probabil la sud de Varna (de la Capul Emine undeva până la Stâncile Albastre în apropiere de oraşul Sliven de azi). Ar fi logic ca această tabără să fie ascunsă într-un loc strategic, la poalele munţilor din partea sudică, şi prin întinderea câmpiei Traciei, ceea ce ar fi neînţelept şi periculos. Daca ne uităm la toponimia acestei regiuni şi căutăm denumiri geografice, legate de Asparuh, vom observa că astfel de nume există în Bulgaria de Nord probabil de pe timpul lui Asparuh – Asparuhovo (cartier al Varnei), Asparuhov val (în apropiere de satul Asparuhovo în trecătoarea Aitos), precum şi câteva din zilele noastre: Podul lui Asparuh (lângă Varna) şi oraşul Isperih, care de asemenea se află în Bulgaria de Nord-est.

Dacă căutăm denumiri de așezări legate de victorie, ca atare vom găsi Nikopol la Dunăre, Nicopolis ad Istrum lângă satul Nikyup, judeţul Veliko Tărnovo, întemeiat de către împăratul roman Traian (53 -117) şi Nicopolis ad Nestum, de asemenea întemeiat de către Traian, după victoria istorică asupra dacilor (101-106). Din păcate nicio denumire geografică nu este din secolul 7. La acest răspuns probabil au ajuns majoritatea cercetătorilor, care caută răspuns la acest caz din istoria Bulgariei.

Să continuăm cu raţionamentele noastre. De ce să nu încercăm o altă tactică. Într-o bătălie există învingători şi învinşi. De ce locul victoriei lui Asparuh şi semnarea tratatului să nu fie cu semn negativ, adică să fie un nume, care să însemne Asparuh, victoria bulgarilor, înfrângerea romanilor, dar nu în bulgară, ci în limba celor care au suferit înfrângere şi și-au cedat teritoriile în favoarea noii ţări. Aici trebuie făcută o precizare. În locul în care posibil Asparuh și-a stabilit tabăra, cel mai probabil a fost semnat şi tratatul cu trimişii împăratului din Constantinopol sau a fost înmânat khanului documentul semnat de către împărat. De ce presupunem asta? Pentru ca dacă ne uităm pe înscrisurile de pe basorelieful Călăreţului de la Madara, vom observa, că acolo înainte de toate au fost marcate cele mai importante evenimente. Deşi conservate parţial, textele repetă de multe ori acelaşi cuvânt:

„... prin tratat conducătorul Tervel a dat împăratului ...

conducătorul… au anulat tratatele ......război

.....au anulat şi de la Dumnezeu Omurtag conducătorul ... a trimis ...”

Cuvântul “TRATAT” şi ruperea acestuia sunt motivele pentru care este necesar să se ducă războaie, acesta fiind pilonul şi garanţia pentru pace şi încălcarea acestuia schimbă status quo-ul. Prin urmare nu este logic ca locul în care s-a semnat tratatul să fie dat uitării. Poate locul a fost denumit de către romani în limba lor într-un mod suficient de semnificativ sau cu un cuvânt convingător, pentru a nu fi nevoie sa fie tradus în limba bulgară, deoarece sensul a fost clar şi bine cunoscut pentru toţi din acea vreme. Acest fapt ridică un nou caz. Care poate să fie acel cuvânt convingător, ca să nu fie nevoie de traducere în bulgară. Dacă denumirea este legată de o bătălie pierdută, pe teritoriul Bulgariei ar fi trebuit să existe măcar zece ţinuturi, care în greacă să aibe acest sens, dar astfel de denumiri nu au fost găsite. Prin urmare cel mai probabil ar fi ca ţinutul să poarte numele lui Asparuh în traducere din limba greacă.

Numele lui khan Asparuh. Care sunt cele mai recente interpretări referitoare la numele lui Asparuh. În anul 1998 Georgi Kostov publică cartea “Mormântul lui Asparuh”, după ce mormântul întemeietorului Bulgariei Danubiene într-adevăr a fost găsit pe teritoriul Ucrainei de azi, la Voznesenka în apropierea deltei fluviului Dnepr. Acolo cel mai probabil în anul 700 sau 701 bulgarii lui Asparuh resping hazarii şi îi fac să renunţe la o expansiune ulterioară în direcţia sudică spre Peninsula Balcanică.

Statueta găsită în mormântul lui Asparuh este un şoim de vânătoare argintiu, pe pieptul căruia a fost inscripţionat numele ESPOR. Cel mai probabil numele lui Asparuh să fi fost Espor. I s-au adresat cu Khan Espor, Cana Subighi Espor, iar slavii Ispor-ţar. Numele a fost pronunţat şi cu sufixul rih (din latina rex - rege) şi nu întâmplător a fost scris ca Espererih şi Esperih în Catalogul khanilor bulgari sau în alte cronici. Prin urmare numele adevărat al domnitorului bulgar este Espor şi înseamnă şoim argintiu, iar în paralel cu acesta există şi formele Esperih, Isperih și Asparuh.

Dacă căutăm pe hartă în regiunea sus menţionată între Emona şi Sliven nume referitoare la şoim (sokol în bulgară – n. tr.), vom descoperi satele Sokolnik, Sokolite, Sokolari – toate cele trei la distanţă de câţiva kilometri unul de celălalt. Mai mult, dacă întreprindem o călătorie de cercetare, vom descoperi că în imediata apropiere a celor trei sate se găseşte un monument impozant al unui bărbat cu un şoim de vânătoare argintiu aşezat pe mâna acestuia. Oare este o pură întâmplare?

Toate aceste denumiri de localităţi sunt în jurul oraşului Aitos de azi. De fapt imediat apare întrebarea, care este etimologia numelui oraşului. Aitos şi Provadia sunt poate cele două oraşe cu nume greceşti, pe care nimeni nu doreşte să schimbe, deoarece aparent sunt purtătoare de informaţie pozitivă. Poate acest nume este pseudonimul lui Asparuh, lui Espor în limba greacă. Poate acesta să fie stigmatizarea înfrângerii, pe care Şoimul a provocat-o bizantinilor?

Daca în dicţionarul grec - bulgar găsim cuvântul aetos, aşa cum este forma lui corectă, vom descoperi că în bulgară sensul cuvântului este ŞOIM, adică Espor, adică domnitorul bulgar Asparuh! Prin urmare, Aitos înseamnă Oraşul lui Asparuh sau Oraşul lui Espor, iar în limba vorbită poate că Asparuh sau Espor a fost numit Aetosa. Putem presupune că tocmai în Aitos, Asparuh a înfipt suliţa sa şi trimişii împăratului l-au acoperit din cap până în picioare cu monezi de aur şi argint, drept bir pentru primul an de existenţă al Bulgariei Danubiene. Daca presupunem că tabăra lui Asparuh a fost în împrejurimile lui Aitos, apare întrebarea, dacă nu cumva există vreo localitate, al cărei nume să amintească despre celebrul eveniment.

Sa ne întoarcem din nou spre istorie. În știință se consideră că există două variante despre numărul fiilor lui khan Kubrat (tatăl lui Asparuh – n.trad.). Prima este că fraţii sunt cinci: Batbayan, Kuber, Asparuh, Kotrag şi Alţek. După cea de a doua variantă, fraţii sunt trei: Batbayan, Kuber, Asparuh (Espor), iar Kotrag şi Alţek sunt de asemenea fraţi, dar fii ai unchiului Organa şi după moartea acestuia, cei doi au fost acceptaţi în familia lui khan Kubrat şi au fost crescuţi ca fiii acestuia. Noi nu avem de gând să rezolvăm această dispută, dar dacă ne plimbăm în jurul lui Aitos şi citim sau auzim legendele povestite de către populaţia autohtonă, vom ajunge la fapte de o legătură logică uimitoare.

Nu departe de Aitos, în direcţia opusă a monumentului bărbatului cu pasărea, (figura lui Espor cu al său şoim regal de vânătoare argintiu), vom descoperi încă un monument, care a fost construit din blocuri de piatră. Monument ce recrează trei khani bulgari. Oare pe Asparuh cu cei doi fraţi? Atunci când întrebaţi oamenii din zonă despre cei trei khani, aceștia logic vă vor răspunde la întrebarea cu întrebare: vreți să știți despre cei trei khani sau cei trei fraţi? Astfel vom ajunge la încă un loc remarcabil, până la o stâncă remarcabilă şi impozantă, care seamănă cu trei figuri de om, denumită de către populaţia autohtonă “Cei trei fraţi”. Iată şi legenda:

Trei fraţi neînfricaţi au respins duşmanii şi i-au izgonit peste mări şi ţări, promiţând localnicilor că vorveghea asupra lor şi pe viitor şi la cel mai mic pericol, ei se vor uni şi împreună vor izgoni invadatorii. Aceştia erau aşezaţi într-o tabără pe dealul înaltde lângă localitate. (Poate că fraţii lui Asparuh nu au fost alături de el şi nu l-au ajutat în timp ce ducea războiul cu Constantin al 4-lea Pogonat?). A venit momentul să-şi ia rămas bun de la localnici şi au plecat. Mare a fost însă mirarea oamenilor, când a doua zi de dimineaţă, în locul în care până ieri se aşezau cei trei fraţi, au văzut trei figuri impozante din stâncă, ca şi cum s-ar fi prefăcut în cei trei viteji, stând la pază şi apărând populaţia de forţele inamice. De aici a venit încrederea localnicilor, că nimic rău nu li se poate întâmpla, pentru că asupra ţinutului lor liber veghează trei apărători neînfricaţi.

Poate că această legendă îi vizează pe Espor şi fraţii săi, care au jurat să apere libertatea acestui pământ şi numele sfânt al acesteia Bulgaria pentru totdeauna.

Folosind toponimia, lingvistica, istoria, miturile şi legendele, am reuşit să ajungem la un adevăr ipotetic sau o ipoteză adevărată. Este posibil că oamenii de ştiinţă, specialişti în acest domeniu, să confirme şi alte dovezi şi fapte, că acesta este şi un adevăr ştiinţific, și nu numai o presupunere şi bănuială.

Cum putem crea o sărbătoare de importanţă regională, care după un timp să se transforme într-un eveniment naţional. Cum putem crea mijloace de existenţă pentru oamenii din Aitos şi din regiunea acestuia, cunoscut cu un procent mare de şomaj, folosind culegerea de legende şi argumentul dovedit logic cu scopul creării unei dezvoltări stabile a economiei şi trezind spiritul întreprinzător în oameni prin descoperirea unor posibilităţi pentru branşa turistică din regiune.

Este imperios necesară elaborarea unei concepţii din sfera turismului de evenimente. Aceasta trebuie să includă construirea unui complex memorial Espor-ţar, transformarea fostelor cazarme în bază hotelieră pentru turism de tineret, elaborarea unui plan-program pentru desfăşurarea sărbătorilor dedicate lui Asparuh, care includ demonstraţii de arte marţiale, reproduceri artistice, concerte, demonstraţii hipice, procesiuni, carnavale, festivaluri, degustări de specialităţi culinare medievale etc. Va fi necesară şi elaborarea de pachete turistice pentru diferite grupuri ţintă: copii, elevi, studenţi, adulţi, familii cu copii, străini care se află în vacanţă pe litoralul bulgăresc.

Este un fapt istoric că recunoaşterea Bulgariei Danubiene s-a produs prin semnarea tratatului de către împăratul Imperiului Roman de Răsărit, acest lucru întâmplându-se intre 18 martie şi 9 august, anul 681. În acest fel un şir de sărbători asemănătoare, ar fi căutate şi cerute în ante-sezon, când serviciile turistice şi evenimentele oferite nu sunt foarte numeroase.

Concepţia pe scurt ar include:

  1. Selectarea teritoriului pe suprafața căruia va fi construit un complex memorial.
  2. Crearea unor conexiuni între memorial şi monumentele deja existenteşi fenomenul natural “Cei trei fraţi”.
  3. Crearea unităţilor de cazare, de alimentaţie publică şi de divertisment în apropierea complexului.
  4. Elaborarea unui program de divertisment legat de şederea oaspeţilor care vizitează memorialul.
  5. Elaborarea unei concepţii pentru transformarea municipiului Aitos şi a regiunii din jurîntr-o destinaţie turistică de sine stătătoare cu scopul de a se realiza o dezvoltare durabilă.
  6. Desfăşurarea unor cursuri de formare a populaţiei locale în profesii turistice şi consolidarea imaginii oraşului, ca o localitate de turism şi vacanţă cu servicii de bună calitate.
  7. Crearea unei game variate de produse turistice.
  8. Înregistrarea unor firme tour operatoare.
  9. Întocmirea unor materiale publicitare şi filme de prezentare.
  10. Desfăşurarea unei serii de campanii publicitare pentru promovarea noului produs turistic “Epopeea de la Aitos” în ţară şi în străinătate.

Posibilităţi de dezvoltare a turismului mitologic “Legenda despre Oslava”

Scandinavii sunt oameni care au crescut cu saga mitologică. Legendele sunt purtate şi prin culoarele universităţilor acestora. Una dintre acestea este Legenda despre Oslava. Este vorba despre o prinţesa estică de o frumuseţe orbitoare, care a devenit prima regină a Norvegiei. Ca și orice legendă, aceasta este povestită în mai multe variante. Fiecare variantă descrie în mod diferit provenienţa prinţesei. Punându-ne ca scop să studiem această legendă, ajungem la nişte fapte surprinzătoare. Cel mai des despre Oslava se povesteşte ca este o prinţesă din Estul exotic. O altă versiune susţine că numele ei de fapt este Svetoslava, dar nu este slavă. În cea de a treia se spune că este născută nu departe de ţărmul Mării Negre. După o căutare temeinică prin bibliotecile scandinave, ajungem să vedem întregul puzzle al legendei. Iată conţinutul acesteia pe scurt:

Vikingii antici navigau în jurul Europei cu corăbiile sale. Unii dintre aceștia navigau în jos dinspre Marea Nordului pe fluviile ruse si aşa ajungeau pe ţărmurile Mării Negre şi strâmtorii calzi la marginea acestora.

În timpul unei călătorii prin Marea Neagră cu oamenii săi, prinţul norvegian şi viitor prim rege al Norvegiei Harald I (850-933) Horfagher (Părul Frumos) s-a îmbolnăvit. Avea nevoie urgentă de un tratament la picior. Corabia a acostat la ţărm iar pe prinţ l-au dus înăuntru pe uscat unde căutau vindecători pentru acesta. Soldaţii au trecut prin satul Fachia, unde în reşedinţa boierească a căpeteniei locale, au găsit ce au avut nevoie. Boierul (conducătorul cetăţii – reşedinţei), cel mai probabil protejat sau rudă a lui Boris şi Simeon (Regi bulgari – n.tr.), a avut un prestigiu imens în regiunea Strandza. Locul acestei reşedinţe – cetate, care a deservit ca şi fortificaţie de apărare, vânătoare şi odihnă, a fost cel mai probabil pe teritoriul Municipiului Bolyarovo (partea sudică a judeţului Yambol în pantele nordice ale Muntelui Strandzha) sau în împrejurimile acesteia. Mai mult ca sigur este că numele localităţii provine de la acea reşedinţă boierească.

Şi aşa prinţul norvegian a fost cazat în casa căpeteniei locale – conducătorul din Bolyarovo, a fost tratat de vraci, iar fiica gazdei îi aducea personal prinţului hrană şi medicamente, acordându-i griji deosebite. Distinsul oaspete în scurt timp s-a îndrăgostit de prea frumoasa fiică a căpeteniei, tânăra boieriţă Svetoslava, pe care prinţul Harald Întâi a denumit-o Oslava. După ce în câteva săptămâni s-a însănătoşit, prinţul a îndrăznit să ceară mână acesteia. Căpetenia şi-a dat acordul pentru căsătorie şi grupul norvegian a pornit imediat spre Norvegia.

În secolul IX Norvegia reprezenta o multitudine de regate mici. Istoricii consideră că după bătălia de la Hafursfiord în anul 872 d.H. Harold Părul Cel Frumos a unit micile regate şi a devenit primul rege al Norvegiei unite.

Oslava îl iubea foarte mult pe prinţ, dar în scurt timp a început să pălească, simţind nostalgie faţă de căldura casei natale din Strandzha. Climatul nordic rece nu-i pria şi pentru a o face fericită, soţul ei Regele Harald Întâi a întemeiat un oraş frumos în partea sudică a Norvegiei. În semn de exprimare a dragostei mari ce i-o purta, l-a denumit cu numele iubitei – Oslava, ceea ce în limba norvegiană se pronunţă Oslou, Uslu sau Uşlu. În scurt timp după aceea, oraşul a devenit noua capitală a Norvegiei, cunoscută azi ca Oslo, după numele fermecătoarei boieriţe din Strandzha, a cărei familii a dat numele Bolyarovo. Nu întâmplător stema capitalei norvegiene Oslo îi înfăţişează pe Harald Întâi şi Svetoslava (Oslava).

Aceasta este o legendă, care este povestită în Norvegia şi întreaga Scandinavie, ca şi parte din cronicile şi arborele genealogic al regilor norvegieni.

Concepţia: Reşedinţa reconstruită “Oslava” lângă Bolyarovo să fie transformată în loc pentru căsătorii, în care toate miresele vor trăi aceste clipe ca nişte regine.

Nişa: Atragerea turiştilor din partea sudică a Mării Negre, Turcia, Grecia, Bulgaria, prin organizarea unor călătorii turistice specializate pe tot parcursul anului din Norvegia şi celelalte ţări scandinave, inclusiv a celor ce doresc să încheie căsătoria civilă în reşedinţa reconstruită din Bolyarovo, folosindu-se de aeroportul Sarafovo - Bolyarovo.

Strategia: Legenda să fie animata prin crearea unui produs turistic integrat nou cu marca comercială “Oslava”. Să fie elaborate produse turistice noi în regiunea Strandzhei din sfera turismului alternativ precum: de Mendelson, cultural, istoric, rural, eco, vânătoresc, pescăresc, de concerte, culinar, de picnic, safari, de drumeţii, ciclistic, de cult, religios, romantic, de turism al lunii de miere şi alte tipuri de turism alternativ.

Tactica:

  1. Reconstrucţia fortificaţiei medievale.
  2. Construirea Reşedinţei “Oslava” cu puncte distincte:
    • Primul sărut lângă izvor;
    • Sala tronului şi cererea în căsătorie a Oslavei;
    • Jăratic şi dansuri nestinare.
  3. Construirea Citadelei “Oslava”.
  4. Picnicul internaţional “Oslava”.
  5. Festivalul dragostei şi al frumuseţii “Oslava”.
  6. Reconstituirea teatrală Harald - Oslava.
  7. Concurs “Căsătoreşte-te cu mine”.
  8. Sărbători boiereşti.
  9. Sărbători rurale.
  10. Sărbători folclorice.
  11. Industria de suveniruri: Oslava - Harald.
  12. Simfonie culinară Oslava - Harald .
  13. Ritualuri.
  14. Scăldare în apă cu plante medicinale de Eniovden (ziua Sfântului Ioan – n.trad.).
  15. Prezicere în stele pentru o căsătorie fericită.
  16. Tratamente cu plantele medicinale din Strandzha.
  17. Concerte de blues – actualizarea temei “Dragostea este vie”.
  18. Concursuri de Miss Prinţesă şi Mister Prinţ.
  19. Festivaluri folclorice - muzică de nuntă.

Prin cele câteva exemple prezentate, de fapt susţinem ideea pentru crearea unui nou tip de turism cultural - cel mitologic. Acesta se bazează pe mituri, legende, saga, povestiri. În ultima vreme tot mai mulţi turişti sunt interesaţi de poveşti antice, evenimente mitologice, civilizaţii puțin cunoscute. Este posibil ca secolul tehnocrat 21 să deschidă cu ospitalitate porţile către o întoarcere romantică în trecut şi o nouă încercare de înţelegere a enigmelor care însoţesc viaţa omului de multe secole încoace.

pic4

Imaginea4: Stema oraşului Oslo

Bibliografie

  1. Popova, N., Resurse turistice, Univ.Sofia, 1997.
  2. Smirnova V., Întoarcerea lui „Argo”//Eroii Eladei,- M.:”Literatura pentru copii”, 1971 – pag. 65-71.
  3. Staicheva, Е., Încă odată despre Wulfila şi traducerea acestuia a Bibliei. Rev. Forum Literar, Nr. 12, orașul Sofia, 2002.
  4. Encev Е., Antonov L., Silistra curioasă, Editura Kovachev, Silistra, 2002 .
  5. Dicţionar al cuvintelor străine în limba bulgară, Editura Academiei de Ştiințe Bulgare, Sofia, 1982, pag. 865.
  6. Angelov D., Kashev S., Cholpanov B., Istoria Militară a Bulgariei – Din Antichitate până la cel de al doilea sfert al secolului X. Editura Academiei de Ştiințe Bulgare, Sofia, 1983, pag. 183.
  7. Kostov G., Înmormântarea lui khan Asparuh în lumina datelor arheologice. Sofia, 1998.

Date de contact cu autorul:

Dr. Krasen Rusev,

Catedra „Geografia turismului”, Facultatea de Geologie și Geografie,

Universitatea din Sofia “Sv. Kliment Ohridski”

 

<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 >>