Principalele direcţii ale dezvoltării durabile

Pentru atingerea unui grad înalt de dezvoltare durabilă, se conturează două strategii interdependente:

  • resurse investite în capitalul natural pentru protejarea acestuia, susţinere şi regenerare;
  • schimbarea calitativă a invaziei umane în ciclurile naturale, cu o perturbare minimă a eco-sistemului prin modificarea structurii și volumului de capital tehnogen și social.

Ambele strategii sunt orientate către:

  • asigurarea unei dezvoltări socio-ecologice durabile prin conectarea obiectivelor sociale şi ecologice şi o satisfacere eficientă a nevoilor economice;
  • trecerea la o economie de tip ecologic şi la o politică socio-ecologică nouă;
  • asigurarea unui grad de siguranţă ecologică.

 shema-1

http://www.sustainableurope.files.wordpress.com/2012/11/11.jpg

Un eveniment concret în această direcţie a fost crearea conceptului de dezvoltare durabilă. După o serie de forumuri internaţionale organizate, în cadrul Conferinţei mondiale pe tema „Mediul înconjurător şi dezvoltarea”, ce a avut loc între 12-14 iunie la Rio de Janeiro, ONU a adoptat conceptul de dezvoltare durabilă.

La nivel global, prin dezvoltare durabilă este înțeles modul prin care sunt respectate condiţiile de satisfacere a nevoilor sociale atât ale generaţiei actuale, cât şi ale celor viitoare.

La nivel macroeconomic, dezvoltarea durabilă este analizată prin prisma a trei aspecte:

еcologic – conservarea mediului ambiant;

social – asigurarea unei dezvoltări sociale şi a unor standarde de viaţă rezonabil de ridicate, precum şi a calităţii vieţii populaţiei;

economice – fabricarea de produse şi servicii în volum şi la standarde de calitate care să asigure o dezvoltare treptată a sistemului social în ritmul necesar asigurării sustenabilităţii.

Pentru atingerea obiectivelor de mai sus se vor respecta următoarele principii:

  • nicio activitate economică nu se justifică, dacă beneficiul său public nu depăşeşte în mod semnificativ daunele produse;
  • daunele aduse mediului trebuie să fie la un nivel pe cât posibil de mic, ce se poate realiza în mod rezonabil într-un anumit domeniu socio-economic de activitate.

La nivel de unitate de producţie, dezvoltarea durabilă are mai multe modalităţi de abordare. Viziunea cea mai comuna și cea mai răspândită este legată de conceptele de "sustenabilitate economică" și "sustenabilitate financiară". Aceasta ar trebui să fie tratată ca o depăşire în mod constant a veniturilor organizaţiei (companiei) faţă de cheltuielile efectuate, precum și capacitatea de a manevra liber cu resursele finaciare disponibile şi utilizarea eficientă a acestora pentru a asigura un proces de producţie continuu şi de realizare a producţiei respective. Aceste oportunități nu ar trebui să împiedice respectarea legilor, cât şi atitudinea companiei față de aplicarea practică a conceptului de dezvoltare durabilă. În privinţa acestui ultim punct, încă nu există un pachet legislativ complet şi un temei legal cuprinzător. Acest lucru se datorează conflictului dintre procesele noi și vechi de producţie și specificul multor tipuri diferite de activități. Pentru a permite includerea acestora în cadre juridice noi este necesară o perioadă de timp mai îndelungată.

shema-2-1

Fig.2.1. Domeniile dezvoltării durabile

http://placeforfuture.org/archives/4471

Deoarece procesele sunt în dezvoltare, abaterile de la produsele şi serviciile noi livrate şi cele concepute iniţial, se adâncesc din ce în ce mai mult, iar reacția utilizatorilor crește, se extinde şi cadrul legislativ. Această controversă a atins un nivel critic, creând o nouă forță, un nou factor - eco-business-ul.

Esenţa eco-business-ului

În ceea ce priveşte etimologia noţiunii de „eco-business” este clar faptul că termenul este compus din două cuvinte. “Еco” provine de la “еcologie”. Aceasta este o ramură a biologiei care se ocupă de studiul interacţiunii organismelor între ele şi cu mediul înconjurător. Din anii 70 ai sec. ХХ a apărut ecologia socială care studiază caracterul legal al interacţiunii societăţii şi mediul înconjurător. În general, ecologia studiază adaptabilitatea organismelor la condiţiile mediului înconjurător. “Business” reprezintă latura comercială, industrială sau orice altă activitate ce generează venituri (Dicţionarul enciclopedic bulgar, 2000).

Aspectul modern al conceptului de ecologie se referă mai mult la conservarea mediului de viață, cu toate componentele sale la care, pentru o perioadă foarte lungă  a evoluției, umanitatea și organismele s-au adaptat  cu un stil de viață normal, fără probleme. În legătură cu mediul de afaceri, conceptul "eco" are sensul de "produse a căror compoziție de fabricaţie nu diferă de cele naturale, adică de cele la care oamenii s-au adaptat deja”. Se referă, de asemenea, la tehnologii și procese care nu dăunează mediului de viață, respecta echilibrul natural.

Eco-business-ul include orice activitate comercială care:

  • crează produse ce nu conţin componente periculoase pentru sănătate peste limitele de prag admise (LPA);
  • utilizează doar materii prime şi materiale pentru producţia cărora nu a fost afectat mediul înconjurător şi echilibrul natural;
  • utilizează tehnologii şi procese care nu dăunează personalului implicat în producţie, mediului înconjurător şi utilizatorilor;
  • produce mărfuri şi servicii care utilizează resurse naturale vitale la momentul de faţă în cantităţi considerabil mai mici per unitate de produs fabricat, comparativ cu perioadele din trecut, sau care duc la emisii poluante considerabil mai mici, determinate conform normelor internaţionale;
  • înlocuieşte resurselor naturale primare (RNP) în procesele de producţie fără a dăuna mediului şi fără a provoca daune pentru oameni;
  • utilizează materiale reciclate sau efectuează reciclarea acestora;
  • utilizează tehnologii ce nu generează deşeuri, fapt ce duce la economisirea de RNP.

Eco-business-ul şi activităţile de natură ecologică apar atunci când se întrunesc următoarele condiţii:

  • saturarea pieţei cu bunuri de larg consum şi servicii;
  • cele mai multe dintre acestea diferă într-o anumită privinta de cele tradiționale naturale prin calitate, compoziţie şi performanţă;
  • evidenţierea contradicţiilor dintre cerinţele consumatorilor şi produsele oferite prin producţia în masă de bunuri de larg consum.

Consumatorii caută produse de calitate, ce nu le pun sănătatea în pericol. Riscul pentru sănătate rezultă din dezvoltarea tehnologică rapidă şi incapacitatea organismelor de a se adapta acestor modificări. Datorită ritmului foarte lent de adaptare a oamenilor și a tuturor organismelor superioare la noile condiții – fapt  caracterizat prin termenul de "evoluție", utilizarea de noi produse sintetice sau concentrate, schimbarea mediului de viaţă ca urmare a impactul civilizației, toate aceste lucruri duc la apariţia problemelor de sănătate. Apar, de asemenea, şi problemele legate de calitatea de reproducere a speciei umane, probleme în condiții de viață elementare. Acestea sunt motivele care determină răspunsul venit din partea consumatorilor.

Inovaţie pentru atingerea unui nivel înalt de dezvoltare durabilă

Eco-business-ul, în contextul conceptului de dezvoltare durabilă are mai multe fațete, dintre care unele produc dificultăți, dubii, chiar și negarea de către specialiști din domeniu. Ei spun ca nimeni cu nimic nu poate limita interesele mediului de afaceri, iar dacă procesul respectiv generează profit, acesta se va impune şi nu va putea fi eliminat, chiar dacă are şi laturi negative. Specialiştii respectivi omit faptul că, dacă există un anumit interes din partea conusmatorilor, se va găsi un producător care să-l satisfacă, satisfăcând în același timp şi interesului economic propriu. Astfel au apărut pe piață produselor ecologice. În teorie și practică sunt antrenaţi profesioniști care lucrează la proiectarea, dezvoltarea și managementul eco-business-ului şi dezvoltarea durabilă – fig.2.2 (Kirova, М., 2005).

În modelul procesului inovator de dezvoltare a unui nou produs eco, prezentat în fig. 2.2, este indicat şi locul pentru valorile corporative.  Acestea sunt parte din cultura companiei şi se formează sub influenţa necesităţilor sociale. În ultimii ani societatea, politicienii, organizaţiile internaţionale impun dezvoltarea durabilă ca pe o condiţie importantă.

 

shema-2-2

Fig. 2.2. Modelul procesului de inovare care ia în considerare valorile organizaționale

În procesul elaborat și prezentat în figura 2.2 modelul procesului de inovare se bazează pe conceptul de dezvoltare durabilă ca pe un element al nevoilor sociale. La rândul lor, acestea dau naștere la nevoile nesatisfacute ale consumatorilor şi în acelaşi timp influențează valorile organizaționale. Acest lucru devine o parte a mediului pentru inovare și se reflectă prin apariţia ideilor noi. După procesul de cercetare şi dezvoltare a ideei noi, se ajunge la  procesul de producție şi marketing. În această etapă se produce un schimb de știință și tehnologie și saturarea nevoilor sociale. Consumatorii au pretenţii din ce în ce mai mari. La etapa actuală a dezvoltării socio-economice aceste pretenţii se manifestă prin creşterea gradului de interes faţă de protejarea mediului înconjurător.

Caracteristicile distinctive ale acestui model reflectă faptul că diferitele etape ale procesului de inovare urmează o dezvoltare în spirală, și anume o continuă îmbogățire și îmbunătățire a produselor nou create.

Fabricarea produselor eco a apărut în baza inovaţiei, ca şi în orice caz general, dar provenind din:

  • repunerea în producţie unor tehnologii vechi, pe baza cererii de consum existente şi realizarea acestora la scara actuală şi cu echipamente moderne;
  • refuzul producătorilor de a fabrica produse bazate pe componente artificiale sau tehnologii cu efecte negative asupra consumatorilor și a mediului ca urmare a interesului scăzut din partea consumatorilor faţă de aceste produse şi orientarea spre produse mai pure, cu aceeași capacitate de producţie - restructurarea produsului;
  • necesitatea de a dezvolta noi produse bazate pe inovare, în conformitate cu cerințele privind caracterul ecologic şi dezvoltarea durabilă a mediului şi prin afişarea la scară largă a proprietăţilor distincte ale produsului și producătorului;
  • acumularea experienței şi a gradului de cunoaștere la un nivel care permite generarea de noi cunoștințe privind produsele eco și dezvoltarea durabilă;
  • achiziționarea de licențe, know-how, echipamente si tehnologie atunci când pe piață există o nișă pentru un anumit produs eco sau proces de producție ecologic;
  • cercetare științifică proprie și dezvoltarea de eco-tehnologii;
  • cooperarea cu unități științifice pentru dezvoltarea în conformitate cu obiectivele stabilite.

 

<< 1 2 3 >>