Pespective de dezvoltare şi probleme cu care se confruntă eco-business-ul şi dezvoltarea durabilă

Nevoile consumatorilor sunt în continuă creștere atât cantitativ, cât şi în privinţa cerințele de calitate și a condițiilor de viață. Restricții legale cu privire la produsele care diferă cele naturale și care sunt inofensive pe de o parte, iar pe de altă parte protejează şi încurajează produsele ecologice și eco-procesele, reprezintă bazele unei bune perspective pentru eco-business. În același timp, îmbunătățirile în domeniul tehnologiei și dezvoltării de activități științifice și aplicate în acest domeniu completează dezvoltarea industriilor din domeniul ecologic. Creșterea puterii de cumpărare a populației este un factor important pentru dezvoltarea eco-business-ului. Prețurile mai mari ale produselor ecologice pot fi depășite prin bariere de pe piață, prin creșterea puterii de cumpărare pe de o parte și prin acordarea de stimulente și sprijin financiar din partea statului.

Dacă sunt utilizate drept reper obiectivele strategiei "Europa 2020", este clar că politica UE în următorul deceniu va fi orientată spre:

- creștere inteligentă - dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;

- creștere durabilă - promovarea unei economii mai ecologice și mai competitive, cu o utilizare mai eficientă a resurselor;

- creştere generală – promovarea unei economii cu un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, ceea ce creează condiții pentru coeziunea socială și teritorială (http://www.manager.bg/).

Conform unei declarații a ministrului delegat pentru gestionarea fondurilor UE Tomislav Donchev, culoare modernă a următorului deceniu va fi cea "verde", deoarece "tehnologiile verzi" sunt mult mai eficiente din punct de vedere economic, protejează mediul, implică mai puține costuri publice și sunt mai rezistente.

Dezvoltarea și extinderea transportului este însoțită de o creștere a emisiilor de CO2 și a consumului de ulei. Pe de o parte, acesta reprezintă o premisă pentru dezvoltarea oricărei economii, dar pe de altă parte, contribuția sa la impactul negativ al dezvoltării asupra mediului și consumul de resurse naturale este cel mai mare. Progresele realizate în acest sector sunt dintre cele mai slabe. În cazul în care există, acestea constau în dezvoltarea transportului public urban, inclusiv electric, îmbunătățirea parametrilor motoarelor cu ardere internă cu privire la eficiența, emisii, durată de funcţionare. Despre acest lucru se vorbeşte tot mai mult şi în cadrul companiilor automotive care oferă autovehicule hibrid ce pot fi utilizate în orașele mari. La începutul lunii august 2009 Nissan a anuntat lansarea producției de serie a unui autovehicul complet electric. Exemplul său a fost urmat de o serie de mari producători de automobile. Creșterea procentuală a transportului naval reprezintă o contribuţie la dezvoltarea durabilă, deoarece are cel mai mic consum de carburant per tonă-kilometru, respectiv şi cele mai mici emisii per tonă-kilometru.

În metalurgie, punctul principal de reducere a emisiilor și de economisire a resurselor neregenerabile îl reprezintă reciclarea metalelor, proces în care se salvează minereul, consumul de energie și reducerea emisiilor. Potrivit Institutului American pentru oțel și fier (AISI, 2006), procesele metalurgice au devenit mai eficiente, dar sectorul rămâne o problemă serioasă pentru dezvoltarea durabilă. Există rezerve neutilizate în cadrul proceselor tehnologice, în special când e vorba de producţia în masă și cea la scară largă în ceea ce priveşte tehnologia deșeurilor și fabricarea de produse mai ușoare. În prezent se recurge la utilizarea gazelor naturale ca un substitut pentru o parte din cărbune și cocs cu scopul de a reduce emisiile.

Instrumentele de reglementare a impactul mediului de afaceri asupra asupra mediului înconjurător poate fi atât la nivel macro și micro economic. Obligațiile care decurg din tratatele internaționale trebuie să conducă la  aplicarea de diferite măsuri în ceea ce priveşte mediul de afaceri. Una dintre ele este de comercializare a certificatelor privind cotele de emisie de CO2, caz în care companiile şi țările care au atins un nivel mai mic decât nivelul cerut de cote de emisie pot vinde cote celor care nu şi-au îndeplinit obligațiile ce le revin, iar fondurile respective vor fi investite în activități ce vizează protecţia mediului.